"Raţiunea de A FI"

Elena POPESCU

In mod firesc ar trebui să vă comunic rezultatele muncii noastre, dat fiind faptul că deja ştiţi câte ceva despre activitatea noastră în cadrul forumului, dar îm este greu să fac o apreciere exactă datorită faptului că acestea nu sunt măsurabile, nu pot fi cuantificate şi nu au indicatori pe care să vi-i prezint. Aceasta fiind situaţia dată, vă voi spune câteva cuvinte de suflet.

E foarte greu să fii singur şi să fii neînţeles, dar gata! Singurătatea s-a sfârşit, acum poţi avea lângă tine alţi semeni de-ai tăi, doar ai văzut afişul, pliantele sau fluturaşii, ai citit destule în presa locală şi chiar ai auzit la postul local de radio timp de două luni campania "împreună vom face lumea mai bună". De acum e simplu, ştii unde să te adresezi şi vei găsi întotdeauna răspuns la întrebările tale şi chiar, o mână întinsă. Deşi deocamdată nu poţi fi ajutat foarte mult, contează faptul că ai cui să te adresezi la nevoie, deja nu mai eşti singur! Şi apoi, viitorul este al tău, îţi va fi mult mai bine, că doar speranţa moare ultima, nu-i aşa?

Eşti tânăr, viaţa e minunată, dar încep şi greutăţile, vin examenele, ce te faci dacă nu le vei lua? Totuşi eşti norocos! Au fost doi tineri minunaţi care te-au pregătit şi pentru acest moment nefericit, doar n-ai s-o iei razna numai pentru atât! Mai vin şi alte sesiuni de examene, atunci vei fi "tare", le vei trece cu brio!

Deşi eşti tânăr, te simţi bătrân, ai trecut prin prea multe greutăţi, ajungi la concluzia că nu mai suporţi, trebuie să scapi cumva de toate, poate chiar să-ţi închei socotelile cu viaţa. O, Doamne, ce-ai putut gândi tinere! Parcă ai aflat cândva la şcoală că viaţa este cel mai frumos dar de la Dumnezeu! Mare păcat ai făcut! Nu-i aşa că regreţi acele gânduri negre? Adu-ţi aminte că nu eşti singur, ai atâţia oameni care te pot ajuta, ai unde să mergi să-ţi descarci sufletul, vei găsi până la urmă o cale de ieşire, vei trece peste toate necazurile pe care le ai, că doar are cine te călăuzi! Viaţa e frumoasă şi trebuie trăită!

Ai devenit om matur, trăieşti pe picioarele tale," munceşti pentru întreaga familie. Dar, vai! Deşi alergi din zori şi până-n noapte, neajunsurile te copleşesc. Nu mai ai linişte, la serviciu eşti ameninţat că vei fi dat afară, acasă partenerul de viaţă îţi reproşează că aduci venituri mici, copiii doresc să-şi cumpere atâtea şi n-ai bani să le dai! Ce să te faci? Ai câteva alternative: să te apuci de băut, să iei pastile ca să nu-ti mai pese, să te cerţi cu toţi ai casei până te vor urî şi te vor abandona, să te apuci de furat, să înşeli, să cerşeşti sau, să-ţi schimbi profesia; să pleci în altă ţară, să te apuci de afaceri, (dar n-ai capital!) şi câte altele n-ai putea să mai faci, mare lucru dacă rămâi întreg la minte!

Trăim într-o lume în continuă schimbare, uneori ritmul acestor schimbări depăşeşte capacitatea de adaptare a unor oameni. Traversăm o, perioadă sinuoasă, greu accesibilă multora dintre semenii noştri. Această perioadă grea a tranziţiei se răsfrânge negativ asupra unei părţi a populaţiei, unii neputând face faţă tuturor greutăţilor întâmpinate.

Ne întrebăm uneori cum am depăşit unele greutăţi prin care am trecut, dar nu întotdeauna am găsit răspunsul, unii l-au avut pe Dumnezeu, alţii au avut prieteni sau părinţi, iar alţii sunt recunoscători semenilor care i-au ajutat, lată! Acesta este rolul nostru, al societăţii "civile", al celei angrenată tangenţial psihiatriei. Trebuie să ne constituim în stâlpi de susţinere pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru atunci când acestora le este greu, să putem să le întindem o mână pe care să se sprijine. Oare e mult ceea ce ni se cere? Dar cât de mult înseamnă bucuria de a dărui! Niciodată bucuria de a primi nu va fi mai mare decât aceea de a oferi, dar pentru a simţi acest lucru trebuie să dăm din tot sufletul.

Până nu demult, respectiv până la vizita de studiu pe care am întreprins-o, priveam altfel oamenii cu dizabilităţi psihice, ei erau acolo, undeva, cumva, într-o lume paralelă cu a noastră. Acum îi văd că sunt asemeni nouă, cu nevoi materiale şi spirituale ca şi ale noastre, sunt calzi, iubitori, talentaţi (unii chiar veritabili artişti), gata să se implice şi să se dăruiască societăţii care îi respinge cu duritate.

Este inacceptabil să trăieşti alături de aceşti oameni şi să fii ignorant! Tocmai de aceea dorim să luptăm împreună - medici, psihiatri, politicieni, oameni de afaceri, ziarişti, clerici, profesori, elevi şi studenţi - pentru a încerca să creăm un mediu psiho-social propice însănătoşirii şi reintegrării în societate a celor ce au sau au avut probleme de sănătate mintală.